Atelier byzantind'icônes sur verre
La Descente du Saint-Esprit

La Descente du Saint-Esprit

Publiée le 25 septembre 2024

ThèmeJésus-Christ et les grandes fêtes
Modèle (izvod)Nicula, XIXe siècle

▫︎ Pentru creștinii ortodocși, sărbătoarea Rusaliilor nu este doar o amintire a unui eveniment istoric. Ea este o sărbătoare a apartenenței credincioșilor la Biserică. Ei au trăit Pogorârea Duhului Sfânt și au primit „pecetea darului Sfântului Duh” prin taina ungerii cu Sfântul Mir.

▫︎„La cincizeci de zile după Învierea Domnului, la sărbătoarea evreiască numită Cincizecimea (cincizeci de zile de la sărbătoarea Ieșirii), în timp ce Apostolii și alți ucenici ai Domnului Iisus Hristos erau adunați împreună în rugăciune în "foișorul cel de sus", Duhul Sfânt a coborât peste ei sub forma unor „limbi de foc despicate” făcând zgomotul unui vânt puternic, și ei au început să vorbească în limbi pe care nu le cunoșteau. În acea vreme, în Ierusalim erau mulți pelerini din diaspora evreiască, veniți la sărbătoare, care au fost foarte uimiți să îi audă pe acești pescari neinstruiți rostind rugăciuni către Domnul în limbile țărilor lor de departe.” (Acest eveniment este descris detaliat în Faptele Apostolilor, capitolul 2)

▫︎ Numărul cincizeci, de la cele cincizeci de zile de la Înviere, mărturisește despre deplinătatea eternă și cerească, fiind de șapte ori câte șapte, plus unu.

▫︎ Icoana Pogorârii Duhului Sfânt (izvod Nicula, sec. XIX) este de o frumusețe deosebită, fiindcă am pictat-o pe sticlă antireflex.

Dessin à l'encre · 20 septembre 2024

▪︎ „Poți să spui lucruri foarte bune, dar dacă nu sunt în Duhul lui Dumnezeu, sunt minciuni."
(Părintele Rafail Noica)

▪︎ «Pogorârea Sfântului Duh», în prima icoană cu această temă realizată în atelierul nostru (desen în tuș cu penița pe „dosul” sticlei).

Vous souhaitez une icône sur verre sur ce thème (ou sur tout autre thème iconographique) ? Contactez-moi et nous en définirons les détails.

Envoyer un message