Atelier byzantind'icônes sur verre
L'Exaltation de la Sainte Croix

L'Exaltation de la Sainte Croix

Publiée le 13 septembre 2024

ThèmeJésus-Christ et les grandes fêtes
Fête14 septembre
DisponibilitéNon disponible — elle peut être peinte de nouveau sur commande

Biserica Ortodoxă sărbătorește în fiecare an, la 14 septembrie «Înălțarea Sfintei Cruci»

„Ori de câte ori trecem prin suferință, prin necazuri, prin boală, dacă ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci și ne gândim la Mântuitorul Iisus Hristos și cerem ajutorul, atunci El, cu iubirea Lui milostivă schimbă suferința fizică în biruință spirituală, ne dă putere să purtăm crucea vieții noastre.” (Patriarhul Daniel)

Icoana pe care v-o prezint astăzi , în ziua marii sărbători a «Înălțării Sfintei Cruci», îi reprezintă pe «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», constituindu-se într-un model tradiţional al celor doi împăraţi situaţi de o parte şi de alta a Sfintei Cruci.

„... Împăratul a văzut crucea pe cer, iar împărăteasa a descoperit crucea lui Hristos în pământ. De aceea, în icoana sfinţilor, crucea care leagă cerul şi pământul se află între ei. Sfinţii Împăraţi ţin crucea între ei ca fiind taina iubirii nesfârşite a lui Hristos cel răstignit, înviat şi înălţat întru slavă. Deci, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt legaţi de Taina Sfintei Cruci pentru că au simţit puterea lui Hristos, puterea învierii lui Hristos ascunsă tainic în iubirea Lui jertfelnică, smerită şi milostivă...” (Patriarhul României).

Icoana pe care v-o prezint astăzi nu este disponibilă, a ajuns de câteva zile în căsuța ei unde a fost așteptată cu bucuria de-a fi alături de alte două icoane pictate în atelierul nostru.

Vous souhaitez une icône sur verre sur ce thème (ou sur tout autre thème iconographique) ? Contactez-moi et nous en définirons les détails.

Envoyer un message