Atelierul Bizantinde Icoane pe Sticlă
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Prezentată prima dată pe 28 februarie 2023

TemăSfinți și arhangheli
IzvodIcoană pictată pe glajă de Savu Moga, Arpașu de sus - 1890
Dimensiuni22 × 26 cm
Sărbătoare8 noiembrie
DisponibilitateNu este disponibilă — se poate picta din nou, la comandă

• 8 noiembrie este ziua pe care Biserica o dedică tuturor îngerilor care nu s-au despărțit de Dumnezeu, motiv pentru care, această sărbătoare este trecută în calendar sub denumirea de „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri”.

• În așteptarea marii sărbători, vi-i prezint pe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” în două icoane pe sticlă pictate în atelierul nostru.
Prima este studiu după o icoană pictată pe lemn de Toma Zugravul din Bărbăteşti - Vâlcea-1895, icoană aflată într-o Sfântă Biserică, monument istoric.
A doua este studiu după o icoană pictată pe glajă de Savu Moga, Arpașu de sus - 1890.

• Această sărbătoare datează din secolul V, începând cu simpla aniversare a sfințirii bisericii Sfântului Arhanghel Mihail ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, această sărbătoare a ajuns să fie închinată tuturor Sfinților Îngeri. Cei șapte îngeri pe care-i sărbătorim sunt :

• Mihail - se traduce prin “puterea lui Dumnezeu”. Acesta este voievodul oștilor cerești și primul dintre Sfinții Arhangheli, purtând sabia de foc și având rolul de a păzi legea lui Dumnezeu și de a-i birui pe toți cei care nu ascultă de acesta. De asemenea, este cel care a împiedicat îngerii să mai cadă din ceruri, cel care a apărat trupul lui Moise și care a dat cele zece pedepse pentru poporul Faraonului. Se spune că la sfârșitul veacului îi va învia pe morți și va aduna toate neamurile la judecată.

• Gavriil se traduce prin “bărbat-Dumnezeu”, fiind arhanghelul bunei vestiri. Acesta nu poartă sabie de foc, ci crinul neîntinatei bucurii. A fost primul care a rostit numele lui Iisus, cel care a trimis taina cea mare a întrupării Domnului, vestea zămislirii, cel care a dat nume Sfântului Ioan Botezătorul.

• Rafail este tămăduitorul neputințelor omenești

• Uriil este luminatorul celor întunecați

• Salatiil este rugătorul neamului omenesc

• Gudiil este slăvitorul lui Dumnezeu și întăritorul celor ce fac fapte bune

• Varahiil este aducătorul de binecuvântare dumnezeiască pe pământ

• La mulți ani Sărbătoriților!

Desenul în tuș · 22 februarie 2023

• Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil : desen în tuș cu penița (pe sticlă), studiu după o icoană pictată pe lemn în anul 1895, icoană aflată într-o Sfântă Biserică (monument istoric) din județul Vâlcea

Desenul în tuș · 1 august 2023

«Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil» într-o nouă icoană în curs de realizare în atelierul nostru, de această dată lucrată pentru o Sfântă Biserică (cu hramul Sfinților Arhangheli)

7 noiembrie 2023

⚜️Biserica Ortodoxă sărbătorește în data de 8 noiembrie «Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri», așadar astăzi vi-i prezint pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil într-o icoană pe sticlă pictată în atelierul nostru (studiu după o icoană pictată pe lemn de Toma Zugravul din Bărbăteşti Vâlcea, în anul 1895)

◘ Această sărbătoare datează din secolul V, începând cu simpla aniversare a sfințirii bisericii Sfântului Arhanghel Mihail ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, această sărbătoare a ajuns să fie închinată tuturor Sfinților Îngeri. Cei șapte îngeri pe care-i sărbătorim sunt:

• Mihail se traduce prin „puterea lui Dumnezeu”. Acesta este voievodul oștilor cerești și primul dintre Sfinții Arhangheli, purtând sabia de foc și având rolul de a păzi legea lui Dumnezeu și de a-i birui pe toți cei care nu ascultă de acesta. De asemenea, este cel care a împiedicat îngerii să mai cadă din ceruri, cel care a apărat trupul lui Moise și care a dat cele zece pedepse pentru poporul Faraonului. Se spune că la sfârșitul veacului îi va învia pe morți și va aduna toate neamurile la judecată

• Gavriil se traduce prin „bărbat-Dumnezeu” fiind arhanghelul bunei vestiri. Acesta nu poartă sabie de foc, ci crinul neântinatei bucurii. A fost primul care a rostit numele lui Iisus, cel care a trimis taina cea mare a întrupării Domnului, vestea zămislirii, cel care a dat nume Sfântului Ioan Botezătorul

• Rafail este tămăduitorul neputințelor omenești

• Uriil este luminatorul celor întunecați

• Salatiil este rugătorul neamului omenesc

• Gudiil este slăvitorul lui Dumnezeu și întăritorul celor ce fac fapte bune

• Varahiil este aducătorul de binecuvântare dumnezeiască pe pământ

◘ La mulți ani Sărbătoriților!

28 februarie 2023

• Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - Icoană pictată pe sticlă (22x26 cm) - studiu după o icoană pictată pe lemn în anul 1895 de Toma Zugravul din Bărbăteşti - Vâlcea, icoană aflată într-o Sfântă Biserică (monument istoric)
• Icoana nu este disponibilă, o voi picta din nou doar în urma unei comenzi

Vă doriți o icoană pe sticlă cu această temă (sau orice altă temă iconografică)? Contactați-mă și vom stabili detaliile.

Trimite un mesaj