• 29 iunie: «Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel» – învăţători ai credinţei, pocăinţei şi misiunii Bisericii în lume
• La mulți ani sărbătoriților!
• În iconografia ortodoxă (deci și în icoana pictată pe sticlă în atelierul nostru- pe care v-o prezentăm astăzi) îi găsim pe cei doi apostoli pictați împreună: Petru purtând o legătură de chei iar Pavel o sabie. Care este tâlcul acestor două elemente, ce semnifică aceste obiecte?
• Ne explică Pr. Constantin Sturzu: «Cheile pe care Sfântul Petru le poartă sunt „cheile Împărăției Cerurilor”, ele descuie porțile Raiului, dar numai prin taina pocăinței sau a spovedaniei. Sabia înseamnă propovăduirea sârguitoare a cuvântului lui Dumnezeu: „Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii" (Evrei IV, 12). Așadar, dacă primim cuvântul lui Dumnezeu chiar dacă ne ustură la început precum tăietura provocată de o sabie, ulterior ne deschide porțile veșniciei precum deschide o cheie poarta casei»
Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Publicată pe 28 iunie 2023
| Temă | Sfinți și arhangheli |
|---|---|
| Sărbătoare | 29 iunie |
Prezentarea atelierului
Alte lucrări cu aceeași temă (5)
Vă doriți o icoană pe sticlă cu această temă (sau orice altă temă iconografică)? Contactați-mă și vom stabili detaliile.
Trimite un mesaj