Atelierul Bizantinde Icoane pe Sticlă
Sfântul Proroc Ilie

Sfântul Proroc Ilie

Din arhiva atelierului · fotografiată pe 9 august 2019

TemăSfinți și arhangheli
Dimensiuni11 × 14 cm
Sărbătoare20 iulie

La 20 iulie Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul (era de origine din Tesvi). Unul dintre cei mai importanți proroci din Vechiul Testament, Sfântul Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă.

Reprezentat iconografic fie în gura peșterii sale, hrănit de corb, fie în carul de foc în care a fost răpit la cer, Sfântul Mare Proroc Ilie este, în calendarul bisericesc și în tradiția populară, personajul din Vechiul Testament cel mai familiar conștiinței creștine, iar Noul Testament sugerează că el va fi Înaintemergătorul celei de a doua veniri a lui Iisus.

Pictată manual pe sticlă, în tempera și foiță de aur, pe un desen realizat cu penița și tușul după izvod original. Rama, din lemn de brad băițuit, este lucrată tot manual.

Vă doriți o icoană pe sticlă cu această temă (sau orice altă temă iconografică)? Contactați-mă și vom stabili detaliile.