Atelierul Bizantinde Icoane pe Sticlă
Sfântul Efrem cel Nou

Sfântul Efrem cel Nou

Prezentată prima dată pe 28 martie 2025

TemăSfinți și arhangheli
DisponibilitateRealizată la comandă

«Sfântul Efrem cel Nou» - icoană pe sticlă

• Fragmente din «Efrem cel Nou, dăruitor al credinței și al înnoirii lăuntrice», Editura Sophia, 2015:

• Sfântul Efrem cel Nou a trăit de la vârsta de 14 ani în Mănăstirea „Bună Vestire” de lângă localitatea Néa Makri, loc în care, a fost și martirizat.

• În anul 1416 otomanii au ocupat regiunea Atica. În anul 1424, atacând mănăstirea, otomanii au tăiat capetele tuturor călugărilor, iar Sfântul Efrem a scăpat nevătămat, deoarece se afla într-o peşteră în care obişnuia să se roage.

• În anul următor, păgânii au atacat din nou mănăstirea, prinzându-l și pe Sfântul Efrem. În ziua de 14 septembrie 1425, când Sfântul împlinea 41 de ani, a fost luat rob. Vreme de opt luni și jumătate a fost supus la chinuri groaznice chiar în curtea mănăstirii sale, pentru a se lepăda de credința creștină.

• Păgânii, văzând că Sfântul Efrem rabdă cu bărbăție chinurile, l-au țintuit cu piroane de un dud, l-au spânzurat cu capul în jos, i-au străpuns trupul cu piroane de fier și, în cele din urmă, i-au înfipt în pântece un lemn aprins.

• Sfântul Efrem s-a mutat la Domnul în ziua de 5 mai, în vârstă fiind de 42 de ani.

Desenul în tuș · 11 martie 2025

• «Sfântul Efrem cel Nou» - desen în tuș cu penița, pe „dosul” sticlei

• Va fi prima icoană a «Sfântului Efrem», realizată în atelierul nostru❤

2 ianuarie 2026

«Cuviosul Mucenic Efrem cel Nou» - icoană pe sticlă

• Sfântul este cunoscut drept „grabnic ajutător și vindecător de boli”, fiind unul dintre cei mai iubiți sfinți contemporani.

• «Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou» este prăznuit în calendarul ortodox în două zile principale:

- 5 mai: Reprezintă data principală de prăznuire, marcând ziua martiriului său (5 mai 1426).
- 3 ianuarie: Marchează data aflării moaștelor sale (3 ianuarie 1950), fiind considerată a două zi de cinstire.

• Icoana a fost comandată în urmă cu câteva luni. Foarte curând vom realiza din nou această temă, comandată, de această dată.

Vă doriți o icoană pe sticlă cu această temă (sau orice altă temă iconografică)? Contactați-mă și vom stabili detaliile.

Trimite un mesaj