Modelul obișnuit al icoanei Fecioara cu Pruncul, întâlnit și în Răsărit, și în Apus, este Fecioara ținându-L pe Prunc. Ea cuprinde mai multe lucruri, nu doar pe Maica lui Dumnezeu ca persoană: este o imagine și o afirmare a întrupării și a realității ei, o afirmare a maternității adevărate și reale a Fecioarei.
Dacă te uiți cu atenție la icoană, vei vedea că Maica lui Dumnezeu, ținându-L pe Prunc, nu privește niciodată la El. Nu privește nici la tine, nici în depărtare: ochii îi sunt întotdeauna ațintiți înlăuntrul ei, în contemplare. Tandrețea îi este exprimată de sfiiciunea mâinilor. Ea îl ține pe Prunc fără a-L îmbrățișa, așa cum cineva ar ține ceva sfânt pe care îl aduce ca ofrandă, iar toată tandrețea, toată iubirea omenească sunt exprimate de Prunc, nu de mamă. Ea rămâne Maica lui Dumnezeu și se poartă cu Pruncul nu ca și cum ar fi un copil oarecare, ci ca față de Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care S-a făcut fiu al Fecioarei; iar El, fiind om adevărat și Dumnezeu adevărat, își arată față de ea toată iubirea și tandrețea omului și a lui Dumnezeu.
Pictată manual pe sticlă, în tempera și foiță de aur, pe un desen realizat cu penița și tușul după izvod original. Rama, din lemn de brad băițuit, este lucrată tot manual.
