Atelier byzantind'icônes sur verre
Saint Nicolas le Hiérarque

Saint Nicolas le Hiérarque

Publiée le 21 janvier 2022

ThèmeSaints et archanges
Modèle (izvod)Cârțișoara, seconde moitié du XVIIIe siècle

Sfântul Nicolae-Icoană pictată pe sticlă

Cele mai multe dintre icoanele pictate de unicii și minunații iconari transilvăneni ai sec.XVIII-XIX sunt realizate precum fantastice basme pictate, în care Sfinții se "intersectează"armonios cu pământenii surprinși în activitățile lor zilnice.Și această icoană(izvod:Cârtisoara, a doua jumătate a sec. XVIII)este ca o poveste domoală spusă la "gura sobei": Este reprezentat Sfântul Nicolae în postură de înalt prelat, tinând în mâna dreapta Scriptura şi binecuvântând cu mâna stânga. Alături de el sunt reprezentate cele trei fete(respectiv tatăl lor) care conform legendei au fost aduse pe calea cea dreaptă prin ajutorul oferit de Sfânt. În plan secund(pe nori) apar llsus şi Maica Domnului.

Sfântul Nicolae sau “Făcătorul de minuni”, sărbătorit de creştini pe 6 decembrie, a trăit la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea.S-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.Încă din copilărie a dovedit credinţă excepţională, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească intensă.A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care întră, uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească.
Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la mănăstirea de acolo, unde a devenit preot.
Sfântul Nicolae a făcut minuni chiar din timpul vieţii sale. În timpul călătoriei spre Ţara Sfântă, o furtună puternică i-a speriat pe cei din corabie, dar Nicolae i-a îndemnat pe toţi să se roage lui Dumnezeu, iar furtuna s-a oprit.
Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi.
El a salvat cetatea Mira(tot din Lichia) de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul acolo.
Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept.

Sfântul Nicolae este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Româno-catolică, pe 6 decembrie.

Moaştele Sfântului Nicolae sunt păstrate la Catedrala din Bari, în Italia, într-o criptă din care izvorăşte un lichid incolor, numit “Mâna” sau “Santa Mâna”. Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhii amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvîntează şi-l împarte credincioşilor.
La biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, la kilometrul zero, se află o parte din moaştele Sfântului Nicolae. Totodată, multe lăcăşuri de cult poartă numele Sfântului Nicolae.

Vous souhaitez une icône sur verre sur ce thème (ou sur tout autre thème iconographique) ? Contactez-moi et nous en définirons les détails.

Envoyer un message