Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul
Biserica îl prăznuiește -la 26 noiembrie- pe Sf. STELIAN PAFLAGONUL. S-a născut în secolul al VI-lea, în Adrianopolis. Familia lui era foarte bogată, însă el a renunțat la toată bogăția și s-a călugărit.A plecat așadar Sfântul Stelian în pustie,la rugăciune și post. Un înger îi aducea zilnic hrană, în peștera unde locuia.După o vreme, o boală necruțătoare începuse să ucidă copiii oamenilor din acel ținut. Oamenii au apelat la Sf. STELIAN,ca mijlocitor către Dumnezeu. Astfel, copiii multora au fost vindecați, iar cei ai căror prunci deja se săvârșiseră au reușit să facă, în scurt timp, alții.Din acest motiv, Sf. STELIAN este considerat a fi ocrotitorul copiilor, în special al pruncilor, fiind de mare ajutor părinților cu copii bolnavi. În iconografie este reprezentat cu un prunc în brațe.
Această icoană pictată pe sticlă nu este disponibilă(se află într-o sfânta și frumoasă Biserica);va fi pictată în urma unei comenzi.
Saint Stylianos of Paphlagonia
First shown on 13 January 2022
| Theme | Saints and archangels |
|---|---|
| Feast day | 26 November |
| Availability | Not available — it can be painted again to order |
The workshop's description · 13 January 2022
Other presentations of this icon
25 November 2025
⚜️Sf. Cuv. Stelian Paflagonul⚜️
✧ Unul dintre sfinţii cei mai apropiaţi copiilor, este prăznuit în luna noiembrie, pe data de 26. Este vorba despre Sfântul Stelian Paflagonul, considerat ocrotitor al pruncilor şi al familiei creştine. Viaţa sa de rugăciune şi iubirea de Dumnezeu l-au învrednicit cu darul de-a face minuni, tămăduindu-i mai ales pe copiii bolnavi.
✧ Icoana pe care v-o prezint astăzi -împodobită cu flori la hramul unei sfinte și frumoase biserici- a fost pictată în atelierul nostru, în tehnica tradițională.
25 November 2024
◘«Sfântul Stelian Paflagonul» - 26 noiembrie
◘În aceste zile, în care trăim cu emoție istoria, vă prezint icoana «Sfântului Stelian», pictată în atelierul nostru pentru o sfântă biserică.
◘«Sfântul Stelian», unul dintre sfinţii cei mai apropiaţi copiilor, a fost un călugăr pustnic din provincia Paflagonia, canonizat ca sfânt. El este considerat sfântul patron al copiilor şi al familiei creştine. Viaţa sa de rugăciune şi iubirea de Dumnezeu l-au învrednicit cu darul de-a face minuni, tămăduindu-i mai ales pe copiii bolnavi. În calendarul sfinților, ziua lui de prăznuire este 26 noiembrie.
◘La Mulți Ani Sărbătoriților!
25 November 2023
✠ Sf. Cuv. Stelian Paflagonul (26 noiembrie)
◘ Sfântul Stelian, considerat ocrotitor al pruncilor şi al familiei creştine este prăznuit în luna noiembrie, pe data de 26. Viaţa Sa de rugăciune şi iubirea de Dumnezeu L-au învrednicit cu darul de-a face minuni, tămăduindu-i mai ales pe copiii bolnavi
◘ Icoana pe care v-o prezentăm astăzi am pictat-o pe sticlă pentru o Sfântă Biserică
◘ Foto: Icoana împodobită cu flori la hramul acestei Sfinte Biserici
◘ La Mulți Ani Sărbătoriților!
25 November 2022
⚜️Sf. Cuv. Stelian Paflagonul (26 noiembrie)⚜️
◘ Unul dintre sfinţii cei mai apropiaţi copiilor este prăznuit în luna noiembrie, pe data de 26. Este vorba despre Sfântul Stelian Paflagonul, considerat ocrotitor al pruncilor şi al familiei creştine. Viaţa sa de rugăciune şi iubirea de Dumnezeu l-au învrednicit cu darul de-a face minuni, tămăduindu-i mai ales pe copiii bolnavi
◘ Icoana pe care v-o prezentăm astăzi (împodobită cu flori la hramul unei sfinte și frumoase biserici) a fost pictată în atelierul nostru, în tehnica tradițională
Would you like an icon on glass with this theme (or any other iconographic theme)? Contact me and we will settle the details.
Send a message