✨️Sfântul Martin de Tours (scenă din viața Sa) ~ Icoană pictată pe sticlă
• Sfântul Martin este sărbătorit la 11 noiembrie și la 4 iulie (data ridicării la rangul de episcop, în 371).
• Scurtă biografie a unui ierarh ascet:
• Sfântul Martin este unul dintre cei mai populari sfinți în Biserica Catolică, venerat de asemenea ca sfânt în Biserica Ortodoxă.
Sfântul Martin s-a născut pe la anul 316 în Savaria (provincia Panonia, azi Szombathely - Ungaria), ca fiu al unui tribun roman păgân, dar a primit o educație creștină în Pavia, orașul natal al tatălui său, devenind catehumen la vârsta de zece ani.
Făcând ascultare de fiu, a trebuit să recruteze în armata imperială romană, făcând parte din garda de corp a împăratului Constantin II. Relocat în legiunile de cavalerie de la Amiens (în Galia) a întâlnit odată la poarta orașului un cerșetor aproape dezbrăcat. Făcându-i-se milă, și-a tăiat cu sabia în două pelerina (numită în latină „cappa”) dăruindu-i jumătate din ea, celui aflat în nevoie. În noaptea ce a urmat, L-a visat pe Domnul Hristos Care i-a dezvăluit că El însuși s-a aflat în chipul săracului.
• Icoana nu este disponibilă.
